Republicanii: stil si vocatie – Mihail Neamtu, Sibiu, 21 ianuarie 2012

Reclame

Fiat Lux Noua Republică !
de Laurențiu Theodoru

Am primit azi dimineață 
o scrisoare tulburătoare de la un coleg de liceu aflat in Marea Britanie.
V-o redau mai jos integral. 

Este o teribilă lecție de moralitate si un strigăt de disperare în noaptea politicii românești. De ce?
Pentru că actualilor politicieni NU le pasă!
Pentru că am obosit să devenim vrednici printre șmecheri, canalii politice și „băieții deștepți”!
Pentru că în gura lor, România pute ca o hazna infestată! 
Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-am cere celor ce ați mâncat rahat prin Parlament sau șerbet de trandafiri prin diverse partide, să păstrați măcar distanța tăcerii?

Să fie Lumină Noua Republică!

Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea

Am primit ieri, pe grupul yahoo.romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea [senatorul comunitatilor romanilor din Asia si Europa in Parlamentul Romaniei], care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, a „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile…

1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei careau pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România! La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni



Dragă Domnule Senator Viorel Badea,


Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mâncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași. Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că suntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești,primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atât de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.

Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pâinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sunteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curând, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sunt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci când politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?

Ioan-Florin Florescu

Partidul viitorului. Un raspuns pentru Alin Fumurescu
De la Stefan Vlaston

Puțină istorie
Vara anului trecut, în toată presa românească s-a dezbătut tema apariției unui nou partid, deschis clasei de mijloc și tuturor celor dezamăgiți de vechii parteneri ai Alianței DA. 
Mulți au fost sceptici. S-au etalat argumente negative, plecând de la fatalismul românilor și făcând apoi calcule de ordin financiar.
Și totuși, ceva neașteptat s-a petrecut. Un manifest redactat de Mihail Neamțu (Crez Politic: pentru o Nouă Republică) a stârnit la finalul lunii septembrie suficientă emoție încât mii de oameni au aderat la o platformă online. Din Internet, s-a trecut apoi la organizarea de filiale pe teren. Cine a cerut acest lucru? Cred că cetățenii și nimeni altcineva. Am asistat eu însumi la câteva întâlniri în care săli umplute de oameni cereau, în proporție de 90%, nașterea unei alte formațiuni, fără rădăcini în fosta Securitate, PCR sau FSN. (Desigur, unii entuziasmați de proiect s-au retras și, din interes ori lașitate, au preferat oferta actualelor partide.)
Pe lângă structura orizontală a filialelor, există apoi pilonii doctrinari și documentele programatice pe care orice partid trebuie să le lanseze. În doar trei luni, specialiști remarcabili și de anvergură (mulți cu studii în străinătate), s-au apucat de lucru. Nu poți cere ca Noua Republică să producă ceea ce alte think-tanks n-au generat de ani buni. Au existat însă poziționări inteligente și bine argumentate pe Sănătate, IT & Comunicare, Economie și Fiscalitate, Democrație locală, etc.
Mihail Neamțu a declarat în numeroase rânduri că Noua Republică se pregătește nu doar pentru alegerile din 2012 (sau primăvara lui 2013?), ci și pentru 2014 sau 2016. Cine știe dificultatea lucrului cu oamenii într-o țară marcată de suspiciune și invidie, nu poate să spere că organizarea unui partid se va face peste noapte. Mai cu seamă că Noua Republică pare să clameze două criterii fundamentale: competență profesională și integritate.
Când politica românească e invadată de impostori și șantajiști, selecția cadrelor trebuie să fie dificilă, la fel ca și autodefinirea doctrinară într-un context în care dreapta și stânga au ajuns adesea etichete fără acoperire. Grupul Național de Inițiativă va avea sarcina să creioneze în scurt timp un Statut, un manual de comunicare, strategii de fundraising, mesaje electorale, documente de politici publice, după cum echipe de comunicatori vor trebui antrenați pentru bătălia din toamnă.
Dacă sunt oameni serioși, cei de la Noua Republică nu vor redacta texte pe genunchi, pline de promisiuni fără acoperire. România de mâine n-are nevoie de gogoşi. Oamenii așteaptă fraze adevărate, expuneri cinstite şi realiste.
Fețe noi
Eu sunt unul dintre cei care privește cu optimism dezvoltarea organizației. Partea remarcabilă este că, după câteva luni de decantări, un nucleu de oameni extraordinari s-au strâns laolaltă.
Nu sunt somități pe care presa să-i răsfețe. La Noua Republică s-au strâns economiști (precum Mihnea Vasilache, Dragoș Radu sau Bogdan Popa de la Londra), manageri (de la Valeriu Todirașcu din Republica Moldova, Caius Rapanu și Daniel Scarlat din București, Ștefan Bărgăoanu din Iași, Bogdan Damian din Galați, Cazimir Țino din Brăila sau Călin Morar din Cluj), juriști (precum Nicolae Burchel, Vlad Zamfirescu sau Cristian Șoimaru) sau tineri politicieni (dunăreanul Daniel Arfire ori sibianul Laurențiu Fufezan), arhitecți (precum Cătălin Cozma din Pitești) ori mici întreprinzători (precum Cristian Bordei din Cluj, Andrei Văcaru din Timișoara sau Alex Lupu & Octavian Ciurdariu din Arad), artiști precum Radu Cujba sau Cătălin Lazurca, organizatori înnăscuți (precum Laurențiu Theodoru sau Gabriel Cărbunaru), cercetători precum Augustin Ofițeru sau Lucian Leca, ori voluntari inimoși (precum Eduard Wagner, Dana Rainov sau Silvia Savin din Constanța)… Cu siguranță nedreptățesc aici multe alte nume!
La manifestările Noua Republică au participat și comunicatori de nivel național precum avocatul Gabriel Biriș, filologul Adrian Papahagi sau teologul Radu Preda – numărul acestor susținători urmând să crească.
În sfârșit, Mihail Neamţu are opțiuni politice ferme argumentate cu o solidă cultură umanistă. El nu priveşte lumea cu ochi de contabil sau inginer. E mult mai mult de atât. Cineva spunea că lumea ar trebui condusă de filosofi sau poeţi. Avea dreptate.
Nu doresc să fac aici propagandă, ci doar să rectific percepția celor care cred că lucrurile importante se petrec doar la televizor. Calitatea intelectuală şi morală a acestor oameni, faptul ca sunt altfel croiţi, comparativ cu politicienii activi pe scena astăzi, istoricul şi cv-urile lor, reprezintă o garanţie ca vor face, în sfârşit, o altfel de politică, îndreptată spre viitorul societăţii româneşti, nu spre buzunarele lor.
Speranță
Ştim ca mulţi oameni buni aşteaptă altceva de la politică. Pentru a vota altfel, e nevoie de opţiuni clare, de principii răspicate enunțate şi de fapte.
Scepticii se întreabă de unde vor veni şi banii, puţini de la mulţi, fără condiţionări? Internetul cucereşte astăzi lumea și reprezintă principala cale de comunicare a cetățenilor activi. Diaspora ar putea avea o contribuție la nașterea unui nou partid. Entuziasmul molipsitor poate face (vezi cazul Ron Paul din SUA) cât o bancă. Nici astea nu mai sunt sigure!
Punctele de vedere exprimate pe platforma neorepublicanilor sunt foarte diverse, ilustrând interesul de care se bucură iniţiativa. Oameni de profesii şi condiţii materiale diverse citesc şi chiar scriu, nume necunoscute publicului larg, dovadă ca vin într-adevăr de la firul ierbii, din România reală şi profundă, care n-a dispărut şi nici nu va dispare.
Aici se ascunde speranţa şi puterea oricărei democrații. În oamenii buni, care şi-au dat seama că e momentul să treacă la acţiune, cât încă viitorul nostru comun mai poate fi protejat de tagma inconştienţilor şi laşilor.
Ce urmează
Noua Republică va avea dificila sarcină de-a forma activiști capabili să explice unui public dezamăgit valorile şi principiile care o diferențiază. E vorba de faptul că Noua Republică nu vrea să se nască din păcatul originar al contractelor otrăvite. Majoritate spun sponsorilor următorul lucru: Dai banul la partid ca să te pricopseşti din contracte cu statul. Noua Republică va trebui să mizeze pe generozitatea unor oameni buni în ţara asta, care vor ști să ofere poate 10 Euro sau 100 Euro fără să pretindă altceva decât slujirea binelui comun. Ne trebuie oameni capabili să construiască o lume mai bună pentru urmaşii noştri. Să le lăsăm nu  datorii, ci  perspectiva unei societăți sănătoase și a unui Stat prosper, care să stea cu demnitate alături de familia europeană.
2012 nu este capătul de drum.
Procesul de înnoire al politicii trebuie să continue mulți ani după.
Este inacceptabil ca o ţară dăruită de Dumnezeu, să tremure de frica furtunilor externe și să rămână la coada Europei din punctul de vedere al nivelului de trai, al performanței în educaţie,  servicii medicale, al infrastructurii rutiere sau feroviare sau al eficienței industriei agricole.
Asta trebuie să înceteze. Şi nu e nici un efort prea mare pentru a schimba această stare de lucruri.